Sari la conținut
site-uri.ro
Meniu

Ce pagini trebuie să aibă site-ul unei firme mici și ce scrii pe fiecare

Un site de prezentare bun nu are multe pagini, ci paginile potrivite. Omul care vine din Google vrea să afle repede trei lucruri: ce faci, unde și cum te contactează. Pentru cele mai multe firme mici ajung între 4 și 10 pagini.

27 octombrie 20263 minute de citit

Paginile de bază

  1. 1. Prima pagină

    Să afle în câteva secunde ce faci, unde și cum te contactează.

    • Un titlu care spune serviciul și orașul, nu un slogan: „Instalator în Cluj-Napoca”, nu „Calitate și profesionalism”
    • Butonul de apel sau de WhatsApp, vizibil fără să derulezi, pe telefon
    • Serviciile principale, fiecare cu link spre pagina lui
    • O dovadă că lucrezi bine: poze cu lucrări reale, nota și recenziile din Google
  2. 2. O pagină pentru fiecare serviciu important

    Să apari în Google când cineva caută exact serviciul acela.

    • Ce include serviciul și pentru cine e
    • Prețul orientativ sau de la cât pornește, dacă îl poți spune
    • Cât durează și cum se desfășoară
    • Răspunsuri la întrebările pe care ți le pun clienții la telefon
  3. 3. Despre

    Să vadă că în spatele site-ului sunt oameni reali.

    • Cine lucrează, cu poze reale ale oamenilor sau ale atelierului
    • Ce faci diferit, spus concret
    • Numai lucruri adevărate: fără „lideri pe piață” sau ani de experiență umflați
  4. 4. Contact

    Să te poată suna, scrie sau găsi fără efort.

    • Telefonul ca link, ca să sune dintr-o atingere
    • WhatsApp și un formular scurt: nume, telefon, mesaj
    • Adresa, harta și programul, la fel ca în profilul de pe Google Maps

Pagini utile, după caz

  • Lucrări sau portofoliu, dacă munca ta se vede în poze: construcții, amenajări, evenimente.
  • Prețuri, dacă le poți publica. Oamenii care știu prețul dinainte sună mai hotărâți.
  • Întrebări frecvente, dacă primești mereu aceleași întrebări la telefon.
  • Blog, doar dacă ai timp să scrii măcar o dată pe lună; un blog părăsit arată a firmă închisă.

Ce cere legea

  • Datele firmei: denumirea, CUI-ul, numărul de la Registrul Comerțului și sediul, de obicei în subsol. Le cere legea comerțului electronic (Legea 365/2002).
  • Politica de confidențialitate, dacă site-ul colectează date: un formular de contact e deja suficient.
  • Informarea despre cookie-uri, iar dacă folosești cookie-uri de analiză sau de reclame, și acordul vizitatorului înainte de a le pune.

Ce să lași deoparte

  • Pagini „în construcție” sau secțiuni goale. Mai bine o pagină în minus.
  • Imagini care se schimbă singure în partea de sus. Pe telefon încarcă greu și nimeni nu așteaptă a treia.
  • Texte generice, care ar merge pe orice site din domeniu: „servicii de calitate la prețuri accesibile”.
  • Galerii doar cu poze de stoc. Clienții recunosc pozele de stoc și nu mai cred restul.

Dacă vrei să-l facem noi

Pachetul Start de site de prezentare are până la 4 pagini și costă 990 lei; pachetele mai mari au până la 10 sau 20 de pagini și textele scrise de noi. Prețurile sunt fixe și le găsești pe pagina de prețuri.

Spune-ne ce site îți trebuie

Primești o ofertă scrisă, cu preț fix și termen, în cel mult 24 de ore. Discuția și oferta sunt gratuite.